Baia Mare, 28 august 2023ATP Trucks Automobile, compania românească producătoare de autovehicule de transport rutier și persoane și cea mai tânără linie de business din cadrul ATP Group, depășește 250 de unități produse și atinge afaceri de 20,7 milioane de euro, în primii patru ani de activitate, confirmând angajamentul de a contribui la refacerea economiei regionale și naționale.

În această scurtă, dar intensă perioadă, am întâmpinat numeroase provocări, dar cu determinare, competență și o echipă dedicată am depășit fiecare obstacol. Un moment relevant în parcursul nostru a fost livrarea de flote către marii constructori de autostrăzi din România, ce demonstrează încrederea de care ne bucurăm azi. Aceasta nu numai că a confirmat calitatea și rezistența vehiculelor noastre, dar a consolidat și poziția noastră ca partener de încredere pentru proiectele critice din industrie.În plus, am atins un alt obiectiv important, prin livrarea primei flote de 10 autobuze electrice ATP Bus. Aceasta reprezintă o promisiune îndeplinită pentru dezvoltarea soluțiilor de mobilitate urbană durabilă și ecologică.”, a precizat Mircea CIRȚ, președintele ATP Group.

Un pas semnificativ în evoluția producătorului este integrarea diverselor suprastructuri brand propriu în asamblarea camioanelor ATP Trucks, suprastructurile Stamer produse la Baia Mare.

În prezent, unitatea de producție are planificată livrarea unei noi flote de 8 autobuze electrice până la finalul acestui an.

Produsele din portofoliul producătorului ATP Trucks sunt: autocamionul Truston 8×4 430 CP, autobetoniera Truston 8×4 430 CP, autocamionul Truston 8×4 430 CP cu suprastructură pompa de beton Stamer 38 m, autotractorul Truston 4×2 480 CP în varianta cu cabină joasă dar și cu cabină înaltă, autobuzul electric ATP Bus în 4 variante de echipare.

Pe măsură ce înaintăm, suntem hotărâți să rămânem agili și receptivi la cerințele pieței în schimbare. Cu această viziune în minte, ne-am propus să extindem unitatea noastră de producție, pentru a ne putea îndeplini angajamentul atât față de comunitatea în care ne desfășurăm activitatea, dar și față de clienții noștri.” a adăugat Mircea CIRȚ.

ATP Trucks Automobile înregistrează o cifră de afaceri cumulate de 20,7 mil euro, de la debutul activității, și a produs peste 250 unități. Distribuitorul său, ATP Motors, în prezent lucrează cu majoritatea societăților de finanțare pentru produsele ATP Trucks, pentru a propune clienților oferte competitive, personalizate pe profilul lor de business.

Informații detaliate despre produsele ATP Trucks sunt disponibile la: http://www.atp-trucks.com/.


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *