Iași, 28 august 2023 – Campionatul Mondial de Esports a debutat la Iași în weekend cu faza grupelor la 4 din cele 7 discipline: CS:GO, Dota 2, Tekken 7 și eFootball. Românii au reușit să treacă de faza grupelor la 3 Esporturi din cele 4, iar astăzi vor intra în luptă și reprezentanții noștri la CS:GO Female și PUBG Mobile.

La CS:GO, selecționata României formată din “BTN”, “XELLOW”, “ragga”, “s0und” și “Blytz” a avut de departe cea mai dificilă grupă din punct de vedere valoric, fiind nevoiți să joace chiar în prima zi împotriva principalelor rivale, Ungaria și Germania. La sfârșitul zilei de sâmbătă, ai noștri adunaseră o victorie și o înfrângere după două partide care au avut nevoie de toate cele 30 de runde, România 16-14 Ungaria, România 14-16 Germania.

Ziua de duminică a început cum nu se poate mai bine pentru tricolori, cu o victorie importantă împotriva dificilei selecționate a Mongoliei cu 16-12 și apoi un meci dominat de la cap la coadă împotriva Vietnamului, 16-3. Cele două victorii au asigurat alor noștri calificarea în optimi chiar înaintea disputării ultimului meci din grupă. Astfel, chiar dacă meciul 5 a marcat o înfrângere împotriva Argentinei cu 10-16, România trece cu brio testul grupei A de pe locul secund. Germania a terminat pe primul loc cu 5 victorii din 5, în timp ce echipa Ungariei a terminat pe locul 3 tot cu un palmares de 3 victorii și 2 înfrângeri, dar departajarea a fost făcută de meciul direct pe care ai noștri l-au câștigat.

Meciurile de CS:GO ale României s-au desfășurat în zona Palas, în fața a mii de spectatori care au susținut reprezentiva naționalei.

În optimi, România joacă împotriva ocupantei locului 3 din grupa D, Cehia, astăzi de la ora 16:30. Cehii au avut un parcurs aproape perfect în faza grupelor, terminând cu 4 victorii și o singură înfrângere, la fel ca și selecționatele Serbiei și Macedoniei de Nord. Doar diferența de runde câștigate, un fel de golaveraj al CS-ului, a trimis Serbia de pe primul loc, Macedonia de Nord de pe 2 și Cehia de pe 3.

Dacă trecem de optimile de foc, în sferturile programate pentru ziua de vineri vom întâlni selecționata Suediei.

Dota 2, Esportul la care am fost reprezentați de “w33ha”, “BNC”, “canceL”, “Flash” și “KAAN”, n-a adus, din păcate, aceleași rezultate precum la CS:GO. Tricolorii au pierdut ambele meciuri din ziua de sâmbătă, împotriva echipelor din Mongolia și Iordania. Astfel, au început a doua zi de concurs cu șanse minime de calificare, fiind nevoiți nu numai să câștige convingător ultimul meci din grupă, dar și ca Africa de Sud să producă surpriza și să învingă Iordania. Chiar dacă ai noștri și-au făcut treaba și au câștigat împotriva Africii de Sud, minunea nu s-a produs în meciul dintre aceștia din urmă și selecționata Iordaniei. Clasamentul final al grupei: Mongolia (3 victorii), Iordania (2 victorii), România (1 victorie), Africa de Sud (0 victorii), tricolorii fiind astfel eliminați din turneul de Dota 2.

La Tekken 7, al nostru Andrei Lazăr a început perfect ziua de sâmbătă cu victorii fără emoții în primele 3 partide: 2-0 vs Guadalupe, 2-0 vs Monaco, 2-0 vs Gambia. Cu toate acestea, greul abia acum începea să urmeze. Tricolorul a fost repartizat în grupă și cu reprezentanții din Coreea de Sud și Pakistan, doi jucători favoriți să acceadă în fazele finale ale turneului. Andrei a făcut o figură frumoasă în ultimul meci al zilei de sâmbătă, dar s-a văzut învins cu 1-2 de jucătorul din Coreea de Sud. Ajuns în cea de-a doua zi de competiție cu 3 victorii și o singură înfrângere, românul avea șanse în proporție de peste 90% de a se califica, așa că o înfrângere cu 0-2 împotriva Pakistanului care, de altfel, a încheiat grupa fără să piardă, nu i-a afectat accederea în fazele eliminatorii ale competiției.

România va juca în șaisprezecimile Campionatului Mondial împotriva Indoneziei vineri, 1 septembrie, de la ora 11:00. Șaisprezecimile, optimile, sferturile și semifinalele competiției de Tekken vor fi jucate în aceeași zi, în timp ce marea finală este programată pentru sâmbătă, 2 septembrie, ora 20:00.

Nu mai puțin de 97 de țări au luat startul în competiția de eFootball și, spre bucuria noastră, tricolorul Adrian Urmă, fost jucător profesionist la AS Roma, este unul dintre favoriți. România a confirmat așteptările și avea, la capătul zilei de sâmbătă, 13 puncte din 18 posibile, după o victorie și o înfrângere împotriva Guadalupe, o victorie și un egal împotriva Irak și două victorii împotriva Nepal. Cu acest palmares, Adrian mai avea nevoie de doar 3 sau 4 puncte în a doua zi pentru a-și confirma locul în playoff, dar a ieșit din duelurile dificile cu Albania și Maroc cu 6 puncte din 12. România încheie grupa pe locul 3 cu 19 puncte, în spatele Irakului (21 de puncte) și Marocului (24 de puncte).

În șaisprezecimi, România joacă împotriva Malaysiei vineri, 1 septembrie, de la ora 15:30. Asemenea Tekken, și la eFootball meciurile din faza eliminatorie se vor disputa în aceeași zi, doar finala fiind programată pentru sâmbătă, ora 21:30.

Jucătoarele naționalei feminine de CS:GO, precum și reprezentanții de la PUBG Mobile, incep astăzi drumul către medalii!

La CS:GO Female, cea mai bună jucătoare din lume, Ana “ANa” Dumbravă, alături de colegele sale Lavinia „Icy” Banica, Melissa „meli” Aylin, Ramona „ratons“ Dodu și Emilia „Emmy” Gratie, joacă de la ora 13:00 în primul meci din faza grupelor împotriva Australiei. Celelalte meciuri ale fetelor:

România vs Polonia – 28 august, ora 16:30

România vs Argentina – 28 august, ora 20:00

România vs Egipt – 29 august, ora 13:30

La PUBG Mobile suntem reprezentați de jucătorii organizației Nexus Gaming, “DORIN”, “OCTAVIAN”, “Exo” și “Kapahala”, cei 4 fiind de curând vicecampioni europeni în cadrul competiției PUBG Mobile Pro League. La PUBG, meciurile sunt jucate simultan de toate cele 16 echipe din competiție, iar acestea vor începe astăzi de la ora 16:00.


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *