Fundaţia Alexandrion transmite regretele sale profunde pentru decesul academicianului Dumitru Radu Popescu, prozator, dramaturg, eseist, care a fost un membru marcant al juriului Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu încă de la prima ediţie, din 2014, dar şi laureat al categoriei literatură, în 2015 şi 2022.

“Dispariţia scriitorului Dumitru Radu Popescu este o pierdere uriaşă pentru cultura română. Opera sa, care cuprinde proză, teatru, poezie, critică literară este extrem de valoroasă şi reprezintă o sursă de inspiraţie foarte puternică pentru posteritate. Prin implicarea sa în Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu, în calitate de membru al juriului, Acad. Dumitru Radu Popescu a contribuit semnificativ la eforturile Fundaţiei Alexandrion de a identifica, a aduce în prim plan şi a mulţumi valorilor culturii române pentru munca remarcabilă depusă de-a lungul anilor. Îi vom fi veşnic recunoscători pentru sprijinul pe care ni l-a oferit şi îi vom păstra o amintire vie. Condoleanţe familiei îndurerate şi odihnă veşnică pentru sufletul marelui scriitor român”a spus Dr. Nawaf Salameh, Preşedintele Fundaţiei Alexandrion.

Academicianul Dumitru Radu Popescu a fost dublu laureat al Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu. În 2015, a mulțumit pentru premiul la categoria literatură care i-a fost acordat, comparându-l cu un ”nepot al Premiului Nobel”, din România.

În 2022 a fost, din nou, laureat al Galei, tot la categoria literatură, de data aceasta pentru volumul “O sută şi una de poezii”. Din păcate nu a putut fi prezent la eveniment, însă a transmis un mesaj prin care a sintetizat, cu expresivitate și umor, esenţa poporului român.

Urmăriţi un scurt video cu momente de referinţă din cadrul galelor: https://www.youtube.com/watch?v=y_-dX5i6LxU

Dumitru Radu Popescu a fost prozator, dramaturg, scenarist de film, membru titular al Academiei Române şi director general al Editurii Academiei Române. De-a lungul carierei a fost redactor-șef al revistei Tribunadin Cluj-Napoca, redactor șef al revistelor Contemporanul și România literară, precum şi președinte al Uniunii Scriitorilor din România.

Trecerea academicianului Dumitru Radu Popescu în eternitate reprezintă o grea și nemeritată pierdere la început de an 2023.

Despre Fundația Alexandrion

Fundația Alexandrion a fost înființată că urmare a numeroaselor activități sociale desfășurate de companiile din cadrul Alexandrion Group. Sub umbrela Fundației Alexandrion se derulează proiecte de peste 20 de ani. Fundația Alexandrion urmează evoluția Alexandrion Group. Fundația Alexandrion susține activ cultura din 2014, prin intermediul Premiilor Constantin Brâncoveanu și onorează excelența prin intermediul premiilor Constantin Brâncoveanu Diaspora și Constantin Brâncoveanu Internațional Awards. Prin premiile Matei Brâncoveanu, Fundația Alexandrion recunoaște potențialul de dezvoltare al tinerilor, pentru cercetare și realizări excepționale în domeniul lor de activitate. De-a lungul timpului, Fundația și-a pus amprenta și în susținerea performanțelor sportului românesc. Trofeele Alexandrion premiază performanța internațională a sportivilor români din 2016. Fundația a fost alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român la Olimpiade, din 2004 până în 2012, în încercarea de a încuraja tinerii sportivi să obțină cele mai bune rezultate.


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *