București, 14 octombrie 2022 – AGON by AOC, unul dintre cele mai importante branduri de monitoare pentru gaming și accesorii IT din lume, lansează mouse-ul de gaming AGON AGM600, destinat pasionaților de esports și jucătorilor dedicați titlurilor de acțiune și FPS. Cu un design ergonomic și confortabil, un suport texturat pentru degetul mare și o suprafață aderentă, 10 butoane personalizabile și integrare RGB, AGM600 va fi un accesoriu  râvnit de jucători pentru a-și elimina adversarii cu precizie. Mouse-ul AGM600 este, de asemenea, certificat cu tehnologia NVIDIA Reflex, pentru o capacitate de reacție maximă și o latență redusă.

AGM600, potrivit pentru entuziaști și pasionați de gaming

Acuratețe înaltă

Jucătorii consideră mouse-ul principalul lor instrument pentru a-și învinge adversarii în competiții. Mouse-ul ideal trebuie să reziste în condiții dificile și să corespundă unor cerințe complexe. Un mouse bun pentru un gamer esports este asemănător cu sabia unui paladin. Acesta trebuie să fie ergonomic, durabil, precis și flexibil pentru orice ocazie.

Noul mouse pentru gaming cu fir AGON AGM600 este echipat cu un senzor Pixart PMW3389, care oferă o rezoluție excelentă de 16.000 PPI, o accelerație de 50 g și o precizie de urmărire (tracking) de 400 de inch pe secundă. Acest senzor precis este esențial pentru o mișcare exactă și rapidă fără întreruperi, pe birou sau mouse pad. Cu o rată de interogare de 1 ms / 1000 Hz (polling rate), conexiunea dintre mouse și joc este cât se poate de continuă. Echipat cu switch-uri  Kailh, cu o rată de 80 de milioane de apăsări și o rotiță scroll  din metal, AGM600 este construit pentru a rezista.

Datorită formei ergonomice arcuite, AGM600 suportă stiluri de prindere tip “palmă” sau “gheară” pentru utilizarea cu mâna dreaptă. Stratul de protecție mat, prietenos cu pielea, asigură o senzație confortabilă pentru mâna utilizatorului, în timp ce lateralele din silicon cu dublă injecție asigură o prindere sigură. Picioarele de teflon asigură manevrarea ușoară a acestuia pe diferite tipuri de suprafețe. Fiind un mouse ușor, dar rezistent, AGM600 cântărește ~115 g (fără cablu), exact cât trebuie pentru a aluneca ușor și a rămâne precis în situații critice. Conectarea la PC se realizează prin intermediul unui cablu USB de 1,8 m și care este matisat pentru o durabilitate sporită.

Pentru latența sa redusă și timpii de răspuns foarte mici, AGM600 este certificat NVIDIA Reflex. Acest lucru înseamnă ca atunci când este conectat la un monitor precum AGON PRO AG254FG sau AGON PRO AG274QG ce dispun de sistemul NVIDIA Reflex Latency Analyzer utilizatorul poate vedea exact latența sistemului pentru fiecare componenta. În acest fel, jucătorii pot identifica blocajele din sistemele lor și se pot asigura că pot concura la cea mai mică latență posibilă.

AGM600 este echipat cu un total de 10 butoane personalizabile. Pe lângă butoanele stânga/dreapta și rotița scroll  din metal, mouse-ul dispunde de trei  butoane laterale care sunt ușor accesibile cu degetul mare. În plus, sub rotița scroll se regăsesc două butoane pentru a crește sau a scădea valoarea DPI cu ușurință, o caracteristică excelentă atunci când utilizatorii au nevoie de precizie, sau viteză pentru a acoperi cu ușurință întregul ecran cu cursorul. În luptă, butonul lateral dedicat poate fi ținut apăsat pentru a altera temporar DPI-ul din mers, perfect pentru momentele ce necesită precizie la nivel de pixel. În cele din urmă, AGM600 dispune de două butoane suplimentare pe partea laterală a butonului stâng (click stânga), care în mod implicit permit utilizatorilor să ajusteze nivelul audio general. Toate cele 10 butoane ale modelului AGM600 sunt complet personalizabile.

Mouse-ul principal al unui jucător profesionist nu ar fi complet dacă nu ar putea fi individualizat. AGM600 oferă o personalizare extinsă datorită software-ului G-Menu. Această suită cuprinzătoare pentru gestionarea tuturor funcțiilor monitoarelor, tastaturilor, căștilor, mouse-urilor și altor accesorii, oferă un control total asupra AGM600. Mouse-ul dispune de LED-uri RGB Light FX, care pot fi sincronizate cu anumite produse AGON by AOC sau AOC Gaming. Luminile RGB pot indica, de asemenea, setarea DPI selectată.

AGM600 poate salva două profiluri în memoria internă, asigurând jucătorii de performanță că își pot folosi setările individuale în turnee sau evenimente, atunci când nu li se permite să instaleze sau să utilizeze alte componente software de la terți, cum ar fi G-Menu.

AGON AGM600 va fi disponibil începând cu luna  octombrie 2022 la prețul recomandat de 269 lei.


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *