Adina Vidroiu, Microsoft: “Extinderea activității centrului nostru de dezvoltare reflectă dinamismul, energia și transformarea continuă a echipei Microsoft”

Microsoft continuă strategia de dezvoltare în România prin crearea de noi oportunități pentru specialiștii în software din țara noastră în cadrul Microsoft Development Center. Accesul la tehnologie are rolul de a determina creșterea economică și de a deschide tuturor noi oportunități de a-și atinge potențialul, iar România are toate avantajele pentru a deveni un centru de inovație la nivel european, un hotspot digital regional, grație talentului şi expertizei specialiştilor români în acest domeniu.

De altfel, România se situează peste media europeană la procentul de absolvenți în știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM). Peste 43% din studenții din România sunt absolvenți ai unor facultăți tehnice, în condițiile în care media europeană este de 30%. În plus, anual, aproape 10.000 de specialiști în domeniul IT, inclusiv în platforme de tip Cloud, ies de pe băncile facultăților. Cei peste 200.000 de dezvoltatori de software prezenți în România situează țara noastră pe locul 6 în lume din perspectiva numărului de profesioniști IT certificați pe cap de locuitor, în fața unor țări precum SUA sau India, unde se află unele dintre cele mai importante Centre de dezvoltare și inovare ale Microsoft.

Screenshot 2022-06-23 131009

În prezent, sunt peste 1.800 de persoane care lucrează pentru Microsoft în România, dintre care peste 200 în cadrul Microsoft Development Center. În contextul dezvoltării accelerate de soluții tehnologice, cu impact asupra transformării digitale, Microsoft și-a propus să-și mărească echipa cu peste 500 de persoane până la finalul acestui an. Din acest total, peste 350 de noi poziții sunt destinate specialiștilor și tinerilor pregătiți în domeniul dezvoltării de software în vederea extinderii echipelor Microsoft Development Center pe plan local, dar mai ales regional.

“În ultimele două decenii, Microsoft și-a construit o prezență puternică în România, fiind martorii unei transformări continue incredibile. Extinderea activității Microsoft Romania Development Center reflectă dinamismul, energia și transformarea continuă a echipei noastre. Ne dorim să rămânem un partener de încredere al economiei și societății românești, abordând împreună provocările viitorului și descoperind, tot împreună, noi oportunități de creștere și parteneriat în ecosistemul local. Am trecut printr-o evoluție accelerată și suntem încântați că putem contribui la misiunea declarată a companiei, ca fiecare om sau organizație să-și atingă adevăratul potențial. Ne dorim să valorificăm și dezvoltăm talentul și expertiza specialiștilor de software din țara noastră, să le oferim posibilitatea de a crea produse și servicii cu adevărat inovatoare cu impact global”, a declarat Adina VidroiuHR Director, Microsoft România, Grecia, Cipru și Malta.

Screenshot 2022-06-23 130952

Noile roluri din cadrul Microsoft Romania Development Center, înființat în anul 2020, ca urmare a preluării companiei de servicii de inginerie și design de software Movial, oferă libertate și flexibilitate în dezvoltarea și crearea de soluțiile tehnologice destinate piețelor și organizațiilor din întreaga lume, nu doar pieței locale. Având ca principal focus stimularea inovației, noii membri ai echipelor din cadrul Development Center vor contribui la eforturile de dezvoltare Azure, Office 365, Teams și Surface, la accelerarea dezvoltării și adoptării de noi tehnologii (cloud, AI, machine learning) și la crearea de experiențe personalizate pentru clienți.

Astfel, Microsoft caută Ingineri Software, indiferent de nivelul de senioritate, care să proiecteze și să implementeze scenarii pentru diversele verticale ale companiei și ale clienților. Aceste verticale includ o expunere la tehnologii atât de backend (C#, Java, C++/C), cât și de frontend (JavaScript, TypeScript, React). Compania vizează, de asemenea, Product Managers cu experiență în ciclul de viață al produselor software, de la nivel mediu până la un nivel ridicat de senioritate, care să definească și să gestioneze caracteristicile specifice ale unui produs, să asigure alinierea cerințelor între toți participanții implicați într-un proiect și să colaboreze îndeaproape cu echipele de Software Engineers din procesul de dezvoltare.

“Cu ajutorul noilor tehnologii, Microsoft dezvoltă și implementează soluții care sprijină organizațiile din lumea întreagă să-și valorifice oportunitățile și să facă față noilor provocări generate de progresul tehnologic. Echipa de ingineri și specialiști software se află în centrul activității noastre. Noii membri ai echipelor Microsoft Development Center vor avea șansa de a lucra pentru o companie a cărei cultură organizațională se bazează pe încurajarea oamenilor să devină mai buni în ceea ce fac. Ne dorim ca angajații noștri să simtă că au acces la oportunități de dezvoltare, că pot învăța continuu și că pot împărtăși lucrurile pe care le învață. Suntem încântaţi că, în 2022, am fost recunoscuţi ca angajatorul cel mai atractiv din România, dar şi din industria IT. Acest lucru vine ca o confirmare a faptului că viziunea noastră şi cultura de a pune oamenii pe primul loc au cu adevărat un impact pozitiv”, a mai afirmat Adina Vidroiu.

În 2022, Microsoft a fost desemnat cel mai apreciat angajator din România în două dintre cele mai importante studii de specialitate – Randstad România Employer Brand 2022 și Top 100 cei mai doriți angajatori”, derulat de Catalyst Solutions.

Microsoft ocupă prima poziție în Topul celor mai apreciați angajatori din România, conform studiului Randstad Employer Brand 2022, o cercetare independentă realizată de liderul mondial în servicii de recrutare care analizează în profunzime brandul de angajator pe 31 de piețe ce reprezintă 70% din economia globală. Microsoft a ocupat primul loc și în Topul Celor Mai Doriți Angajatori realizat de Catalyst Solutions, pentru al doilea an consecutiv, compania fiind apreciată de respondenți drept un angajator cu o cultură organizațională puternică, preocupat constant de mediul de lucru și de angajați.

Cele mai importante criterii în alegerea angajatorului de către participanții la aceste studii au fost pachetul salarial și de beneficii, atmosfera plăcută la locul de muncă, siguranţa locului de muncă, echilibrul între viaţa profesională și viaţă personală și preocuparea pentru dezvoltarea competențelor.

Educația este un vector generator de progres, iar una dintre preocupările Microsoft este crearea unei culturi a învățării continue. Alături de ecosistemul de parteneri, compania investește permanent în formarea de specialiști în domeniul IT și dezvoltarea acestei verticale a economiei românești. Dezvoltarea pe care a cunoscut-o această industrie generează o cerere foarte mare de forță de muncă și contribuie semnificativ la PIB-ul României, estimările indicând faptul că, până în anul 2025, în România vor fi create peste 650.000 de locuri de muncă pe roluri tehnice / IT.


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *