Oferă Hasselblad Camera for Mobile de a doua generație, o experiență fluidă și cea mai rapidă încărcare de pe un dispozitiv OnePlus. Smartphone-ul va fi disponibil în China din 13 ianuarie, urmând ca lansarea în Europa, India și America de Nord să aibă loc mai târziu în 2022.

Master Style – Yin Chao 1

11 ianuarie 2022 – Astăzi, brandul global de tehnologie OnePlus a lansat oficial în China cel mai nou smartphone flagship al său – OnePlus 10 Pro. OnePlus 10 Pro vine cu cea de-a doua generație a Hasselblad Camera for Mobile, completată cu OnePlus Billion Color Solution, cea de-a doua generație a Hasselblad Pro Mode și o nouă cameră ultra-wide de 150°. De asemenea, OnePlus 10 Pro dispune de cele mai bune performanțe disponibile pe un telefon OnePlus, datorită puterii Snapdragon® 8 Gen 1, alături de cei până la 12 GB de RAM LPDDR5. OnePlus 10 Pro este echipat cu cea mai mare baterie de pe telefon OnePlus și cu cea mai rapidă încărcare: SuperVOOC Flash Charge de 80 W.

Master Style – Yin Chao 2

„OnePlus 10 Pro are o serie de noi funcții ale camerei ca rezultat al parteneriatului nostru unic cu legendarul producător de camere foto Hasselblad. Hasselblad Camera for Mobile de a doua generație de pe OnePlus 10 Pro, alături de performanțe ridicate și de cea mai rapidă încărcare  de pe un smartphone OnePlus, oferă cel mai complet flagship al nostru de până acum”, a declarat Pete Lau, fondatorul OnePlus.

Master Style – David Peskens 2

A doua generație de Hasselblad Camera for Mobile

Cea de-a doua generație a Hasselblad Camera for Mobile pentru OnePlus 10 Pro este completată de OnePlus Billion Color Solution, care permite aplicarea calibrării Natural Color Calibration with Hasselblad la peste un miliard de culori. Fiecare dintre cele trei camere de pe spatele lui OnePlus 10 Pro – camera principală, telefoto și ultra-wide – este capabilă să capteze culori complete pe 10 biți. Astfel, dispozitivul realizează fotografii cu o creștere cu 25% a acoperirii gamei de culori DCI-P3 și procesează de 64 de ori mai multă culoare decât smartphone-urile care filmează în culori de 8 biți.

Volcanic Black and Emerald Forest 1

Hasselblad Pro Mode a fost dus la următorul nivel pe OnePlus 10 Pro – acest mod permite captura în RAW pe 12 biți pe toate cele trei camere de pe spatele telefonului, alături de Hasselblad Natural Color Solution. De asemenea, Hasselblad Pro Mode de pe OnePlus 10 Pro include un mod RAW nou, îmbunătățit, numit RAW+, care permite utilizatorilor să înregistreze în RAW pe 12 biți, păstrând în același timp toate elementele de fotografie computațională. Capturarea unei imagini în RAW+ oferă fotografilor libertatea de a-și edita fotografiile cu mai multe informații obținute prin formatul RAW și o gamă dinamică mai mare, precum și o reducere a zgomotului.

Volcanic Black 2

OnePlus 10 Pro este primul telefon OnePlus care dispune de funcția Movie Mode pentru filmări, care permit reglarea ISO, viteza obturatorului și nivelul de alb înainte și în timpul filmării. Movie Mode poate realiza capturi în format LOG fără un profil de imagine prestabilit, oferind videografilor mai multă libertate pentru editare.

OnePlus a colaborat cu doi câștigători Hasselblad Masters și un ambasador Hasselblad pentru a crea Master Style pentru OnePlus 10 Pro. Master Style este compus din trei stiluri foto de culoare – Serenity, Radiance și Emerald – care au fost calibrate individual de ambasadorul Hasselblad Yin Chao și de câștigătorii Hasselblad Masters, Ben Thomas și, respectiv, David Peskens. Serenity surprinde aspectul și senzația celebrului stil de fotografie de modă al lui Yin Chao și este cel mai bine folosit pentru portrete, în timp ce Radiance recreează stilul hiperrealist al lui Ben Thomas. Nu în ultimul rând, stilul Emerald este rezultatul unei colaborări cu David Peskens, cunoscut pentru fotografia sa cu animale sălbatice, și este perfect pentru peisaje idilice.

Volcanic Black 1

Sistemul foto al lui OnePlus 10 Pro include o nouă cameră ultra-wide, care oferă un câmp vizual de 150° – de până la patru ori mai larg decât camerele ultra-wide de pe alte smartphone-uri. Câmpul vizual crescut al camerei ultra-wide a lui OnePlus 10 Pro încurajează creativitatea. Această cameră dispune și de un nou mod Fisheye, care permite capturarea de fotografii într-o perspectivă complet nouă.

În modul default (normal), camera ultra-wide a lui OnePlus 10 Pro realizează fotografii cu un câmp vizual de 110°, cu corectarea distorsiunii prin AI. Ambele moduri 150° și Fisheye ale OnePlus 10 Pro sunt accesibile printr-un tab dedicat din aplicația Camera.

Performanță

OnePlus 10 Pro oferă cea mai bună performanță pe un telefon OnePlus. Acest lucru se datorează platformei mobile Snapdragon 8 Gen 1 cu un motor Qualcomm® AI de a 7-a generație, care este de patru ori mai rapid decât predecesorul său și un GPU Qualcomm Adreno cu arhitectură nouă, care este cu 25% mai eficient. Platforma mobilă Snapdragon 8 Gen 1 dispune de un Snapdragon X65 de a patra generație – prima soluție 10 Gigabit 5G Modem-RF din lume – compatibil cu mai multe rețele, frecvențe și lățimi de bandă decât oricând. Platforma mobilă super-rapidă Snapdragon 8 Gen 1 este însoțită de până la 12 GB de RAM LPDDR5 și de stocare de până la 256 GB UFS 3.1 pe două benzi, pentru performanțe sporite.

Display

OnePlus își continuă demersul de a oferi tehnologii de afișare mai bune cu panoul QHD+ de 6,7 inchi al OnePlus 10 Pro, cu o rată de reîmprospătare de 120 Hz. Ecranul lui OnePlus 10 Pro dispune de tehnologie LTPO de a doua generație care permite dispozitivului să își ajusteze rata de reîmprospătare între 1 Hz și 120 Hz chiar mai rapid decât pentru seria OnePlus 9, în funcție de tipul de conținut afișat. Astfel, display-ul OnePlus 10 Pro consumă mai puțină energie decât display-urile de 120 Hz și 90 Hz de pe alte smartphone-uri.

Ecranul lui OnePlus 10 Pro este primul din industrie cu Dual Color Calibration, ceea ce înseamnă că afișajul său a fost calibrat pentru a oferi culori precise și naturale la două niveluri diferite de luminozitate – ridicat și scăzut.

Software

În China, OnePlus 10 Pro vine cu ColorOS 12.1 bazat pe Android 12 preinstalat. Atunci când OnePlus 10 Pro va fi lansat în India, Europa și America de Nord, dispozitivul va veni preinstalat cu OxygenOS 12 bazat pe Android 12.

SuperVOOC

OnePlus 10 Pro are cea mai rapidă încărcare disponibilă pe un telefon OnePlus – 80W SuperVOOC Flash Charge – care poate alimenta bateria mare de 5.000 mAh de la 1% la 100% în doar 32 de minute. OnePlus 10 Pro suportă și încărcarea AirVOOC Wireless Flash Charge de 50W, care duce dispozitivul de la 1% la 100% în 47 de minute. Un încărcător de 80W și cablul USB-C sunt incluse în cutia OnePlus 10 Pro.

Design

OnePlus 10 Pro duce filozofia de design ”burdenless” a lui OnePlus la următorul nivel, începând cu un sistem de camere regândit care se îmbină perfect cu cadrul de aluminiu al telefonului și cu panoul din sticlă de pe spate. Distribuția greutății dispozitivului a fost aliniată la centru, astfel încât acesta să fie echilibrat atunci când este ținut în mână.

OnePlus 10 Pro va fi disponibil în două culori – Volcanic Black și Emerald Forest.

Preț și disponibilitate

OnePlus 10 Pro va fi disponibil în China începând cu 13 ianuarie la prețul de 4699 RMB pentru versiunea cu 8+128 GB, 4999 RMB pentru versiunea cu 8+256 GB și 5299 RMB pentru versiunea cu 12+256 GB. Dispozitivul va fi lansat la nivel global la o dată ulterioară, în 2022.

Despre OnePlus    

OnePlus este un brand global de tehnologie mobilă care provoacă conceptele convenționale de tehnologie. Creat în jurul mantrei „Never Settle”, OnePlus creează dispozitive cu design rafinat, cu o calitate de construcție premium și hardware performant. OnePlus se dezvoltă cultivând legături puternice și crește împreună cu comunitatea sa de utilizatori și fani. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați:

Instagram – https://instagram.com/oneplus

Facebook – https://facebook.com/oneplus

Twitter – https://twitter.com/oneplus

LinkedIn – https://www.linkedin.com/company/oneplus


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *