Samsung prezintă noi modalități prin care dezvoltatorii pot să își extindă serviciile pe miliarde de dispozitive prin intermediul ecosistemului său sigur și conectat

Samsung Electronics Co., Ltd., a anunțat, în cadrul Samsung Developer Conference 2019 (SDC19), noile modalități prin care platformele sale le vor permite dezvoltatorilor să-și prezinte experiențele mai simplu și mai convingător către utilizatorii din întreaga lume. Samsung a împărtășit în cadrul conferinței viziunea sa asupra următoarei ere mobile și a conectivității, inspirând dezvoltatorii, liderii de companii și utilizatorii din întreaga lume prin experiențe inovatoare și device-uri pe care se pot baza în activitatea lor zilnică.

Suntem norocoși să lucrăm cu cei mai buni dezvoltatori și designeri din lume. Împreună, am construit un ecosistem extins și sigur de device-uri și servicii. Continuăm să progresăm în ceea ce privește promisiunea noastră de a aduce inovații relevante și experiențe mobile care să ne facă viața mai ușoară“, a declarat DJ Koh, președinte și CEO al diviziei IT și Mobile, Samsung Electronics.

Crearea de oportunități pentru dezvoltatori prin intermediul platformelor bazate pe inteligență artificială și IoT

Pentru a ajuta utilizatorii să descopere noile modalități prin care Bixby îi poate ajuta să facă mult mai multe lucruri, Samsung a lansat Bixby Marketplace la începutul acestui an, creând o modalitate prin care dezvoltatorii își pot prezenta capsulele Bixby către milioane de utilizatori Bixby. În ultimele șase luni, dimensiunea comunității de dezvoltatori Bixby s-a dublat. Și începând cu 2020, piața Bixby se va extinde treptat, permițând dezvoltatorilor să își ofere serviciile pe mai multe dispozitive Samsung.

Pentru a încuraja dezvoltatorii să creeze noi experiențe în platforma sa de inteligență artificială și să le asigure utilizatorilor o experiență cât mai intuitivă, Samsung a anunțat capabilități îmbunătățite în Bixby Developer Studio din cadrul SDC19.

  • Noile Bixby Templates le permit dezvoltatorilor să creeze mult mai ușor capsule folosind modele deja existente, fără să mai fie nevoiți să înceapă de la zero.
  • Prin Bixby Views dezvoltatorii pot crea capsule cu un design ce poate fi replicat și pe alte device-uri, precum televizoare, tablete, smart watch-uri și frigidere
  • Dezvoltatorii își pot înregistra capsulele în Natural Language Categories. Când utilizatorii îi solicită ajutorul lui Bixby privind o anumită categorie – precum ar fi radio, știri sau navigare – Bixby sugerează o capsulă care îi poate ajuta să obțină ceea ce au nevoie mai rapid și mai ușor, chiar și fără a fi nevoie să spună numele exact al capsulei.

Din ce în ce mai mulți utilizatori devin conștienți de faptul că device-urile interconectate le simplifică în mod considerabil viața. Dezvoltatorii își pot extinde serviciile prin intermediul platformei IoT Samsung, SmartThings. Dezvoltatorii și partenerii au adus experiențele conectate la peste 45 de milioane de utilizatori activi lunari și pe mii de device-uri compatibile, iar platforma continuă să crească cu ajutorul programulului Work as a SmartThings Hub (WASH), care permite partenerilor, precum operatorii de rețea, să încorporeze software-ul SmartThings Hub în device-urile lor.

Pentru a ajuta dezvoltatorii să creeze și să integreze device-urile existente în platforma SmartThings, Samsung a anunțat noi capabilități pentru dezvoltatori:

  • Noul Rules APIface experiențele smart home mai intuitive, pentru a reflecta rutinele zilnice individuale într-o gamă largă de device-uri SmartThings.
  • Samsung va lansa programul SDK Beta SmartThings Devicela începutul anului 2020 pentru a permite mai multor producători terți să creeze dispozitive compatibile cu SmartThings.

Samsung continuă să încurajeze dezvoltatorii să participe activ în ecosistemul său și sprijină comunitatea de dezvoltatori prin intermediul mai multor programe– inclusiv Premiul Best of Galaxy Store, Samsung Mobile Design Competition, Bixby DevJam și programul Samsung Mobile Security Reward.

Experiențe noi pe mai multe device-uri

Samsung continuă să îmbunătățească experiența mobilă pentru a permite utilizatorilor să se concentreze asupra a ceea ce contează cel mai mult pentru ei. One UI 2 include funcții noi care fac interfața mai curată – făcând interacțiunea cu device-ul mai ușoară și mai accesibilă în același timp. Pentru ca experiența dezvoltatorului și a utilizatorului să fie una consecventă pe toate device-urile, Samsung include One UI 2 nu doar pe smartphone-uri, dar și pe tablete, accesorii, precum și pe telefoanele pliabile.

Odată cu lansarea Galaxy Fold, Samsung a gândit o experiență mobilă cu totul unică. Alături de sute de dezvoltatori și parteneri, a creat un întreg ecosistem specific telefoanelor pliabile, care continuă să crească și să deschidă noi posibilități mobile pentru utilizatorii din întreaga lume. După cum a promis la SDC anul trecut, Samsung continuă să exploreze această nouă categorie. În cadrul SDC19, Samsung a invitat dezvoltatorii și utilizatorii să își păstreze entuziasmul pentru acest nou tip de device.

Pentru a oferi cea mai bună experiență posibilă de vizionare TV, Samsung investește și în tehnologia 8K. Cu AI ScaleNet, Samsung a făcut posibilă difuzarea de videoclipuri 8K în rețele cu capacități mai mici de lățime a benzii. Samsung a anunțat, de asemenea, noi instrumente care vor face mai ușoară munca dezvoltatorilor în oferirea celor mai bune experiențe de vizionare pe cele aproape 100 de milioane de Smart TV-uri produse de Tizen.

  • Witsîncarcă automat un cod pe televizor, astfel încât dezvoltatorii să poată vedea actualizarea lui în mod instant, reducând semnificativ timpul de dezvoltare.
  • EasySTface ca testarea să fie mult mai ușoară, pentru că dezvoltatorii nu mai trebuie să își construiască propria aplicație de testare.
  • TIFA (Tizen Identifier for Advertising)oferă utilizatorilor opțiunea de a limita apariția reclamelor.
  • Samsung pune la dispoziția altor producători de televizoare Tizen TV OS.

Securitate end-to-end încorporată în fiecare soluție și experiență

Tehnologiile emergente, precum IoT, AI și 5G, aduc noi capacități și oportunități dezvoltatorilor. Pentru Samsung, a oferi comunității instrumentele și programele de care au nevoie înseamnă a oferi soluții sigure și fiabile.

Secure Development Lifecycle oferă recenzii sistematice în fiecare fază a procesului de dezvoltare, fie el lanțul de distribuție sau procesul de fabricație. Samsung pune la dispoziție SDK Knox, permițând partenerilor și dezvoltatorilor de aplicații să integreze soluții avansate de securitate în aplicațiile și serviciile lor. În plus, Samsung a colaborat cu agenții guvernamentale germane, în special BSI, și partenerii din industrie pentru dezvoltarea unui eID mobil pentru servicii digitale pentru a veni în ajutorul utilizatorilor și a guvernelor, dezvoltând o bază solidă care să ofere servicii de identitate de încredere.

Samsung invită dezvoltatorii și partenerii să se alăture misiunii de a oferi utilizatorilor cele mai bune experiențe. Mai multe informații despre colaborarea cu Samsung și despre Samsung Developer Conference 2019, vizitați sdc.developer.samsung.com. Mai multe informații pot fi găsite și pe Twitter (@samsung_dev), căutând hashtag-ul #SDC19.


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *