• Solutia integrata YSoft SafeQ de management al printurilor si scanare a documentelor este acum incorporata in echipamentele multifunctionale Brother

13 mai, 2019 – Y Soft® Corporation si Brother anunta ca YSoft SafeQ® este acum disponibil ca solutie incorporata pe dispozitivele multifunctionale Brother. YSoft SafeQ ofera organizatiilor gestionarea centralizata a serviciilor de tiparire si de scanare a documentelor. Cu ajutorul echipamentelor Brother prevazute cu solutia YSoft SafeQ, companiile isi pot imbunatati productivitatea si securitatea documentelor, reducand totodata costurile aferente serviciilor de tiparire. Fiind o platforma integrata, companiile pot adauga functiile YSoft SafeQ de care au nevoie, ca suite software, sau folosind module software individuale. Utilizatorii de echipamente multifunctionale Brother pot alege functiile YSoft SafeQ de management al printurilor, functiile de flux automatizat al scanarilor sau o combinatie intre cele doua.

Brother Embedded Terminal se alatura familiei de terminale integrate Y Soft, asigurand suport celor mai cunoscute marci din lume. Echipele de vanzari si pre-vanzari tehnice ale Brother sunt pregatite sa proiecteze si sa implementeze solutiile ideale pentru orice companie, indiferent de dimensiunile acesteia. Folosind arhitectura bloc oferita de YSoft SafeQ, organizatiile au garantia ca, pe masura ce afacerea lor creste, YSoft SafeQ si Brother le vor asigura tot suportul de care au nevoie, in cel mai eficient mod din punct de vedere al costurilor.

Solutia Brother Embedded Terminal ofera utilizatorilor si administratorilor toate functiile esentiale ale YSoft SafeQ, inclusiv pull-printing securizat, instrumente de reducere a costurilor, fluxuri de lucru pentru imbunatatirea productivitatii si solutii de raportare pentru monitorizare si audit. Clientii Brother beneficiaza si de YSoft SafeQ Advanced Scan Workflows, care transforma procesele repetitive bazate pe hartie in scanarea digitala automata, procesare si transmitere securizata a documentelor catre locatii prestabilite. Mai mult de atat, fluxurile de lucru utilizate in procesul de scanare pot include procesare sofisticata, cu suport pentru recunoasterea caracterelor (Optical Character Recognition – OCR) si indexare a textului, pentru a simplifica operatiile de cautare si redactare a documentelor.

“Compatibilitatea echipamentelor Brother cu YSoft SafeQ ne permite sa extindem oferta de servicii de tiparire si sa oferim o solutie avansata pentru afaceri, ce asigura flexibilitate, securitate si eficienta”, a spus Chris Marshall, Director of Business Printing & Solutions, Brother International Europe, completand: “Acest parteneriat reprezinta raspunsul la cerintele mediului de afaceri si solutia la provocarile cu care se confrunta companiile in domeniul serviciilor de tiparire, intrucat este perfect adaptata la nevoile lor, reducand semnificativ consumul de timp si resurse”.

Lukáš Maňásek, Chief Sales Officer Y Soft, a spus: “Pe masura ce mediul de afaceri implementeaza initiative de transformare digitala pentru a-si imbunatati productivitatea, serviciile de tiparire si fluxurile de lucru automatizate folosite la scanare reprezinta procese capabile sa economiseasca timp si sa accelereze introducerea produselor pe piata. Colaboram indeaproape cu Brother pentru a oferi afacerilor din toata lumea aceste beneficii in ceea ce priveste managementul printurilor si scanarea documentelor”.

Despre Y Soft

Y Soft ofera solutii inteligente la nivel Enterprise pentru birouri, ce sustin dezvoltarea de afaceri eficiente. Platforma de solutii YSoft SafeQ pentru fluxuri de lucru este folosita de corporatii si organizatii mici si mijlocii pentru a gestiona, optimiza si securiza printurile si procesele digitale. Solutiile de printare 3D sunt axate pe domeniul educatiei, unde ofera beneficii unice pentru fluxul de lucru si recuperarea costurilor.

Fondata in anul 2000, compania are sediul central in Brno, Republica Ceha si birouri in America de Nord, America Latina, Europa, Orientul Mijlociu/Africa (EMEA) si in regiunea Asia Pacific (APAC). Pentru mai multe informatii, vizitati pagina www.ysoft.com.

Despre Brother

Fondata in Japonia cu mai bine de un secol in urma de catre cei doi frati Masayoshi si Jitsuichi, Brother este in prezent o marca recunoscuta la nivel mondial pentru inovatie tehnologica. Compania desfasoara operatiuni in peste 40 de tari si regiuni.

Printre produsele Brother, se numara imprimante, echipamente multifunctionale, scanere si solutii de etichetare. Oferta pentru o era bazata tot mai mult pe tehnologie digitala si inteligenta include solutii mobile de tiparire si servicii de management al printurilor (Managed Print Services – MPS).


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *