Golin a câștigat trei distincții la Webstock 2018, fiind cea mai premiată agenție de PR la ediția de anul acesta a festivalului. La gala de vineri seară, campania „Replate Waste”, dezvoltată împreună cu MullenLowe pentru Pizza Hut, a obținut locul I la categoria „Best Use Of Photography”, iar contul de Instagram al KFC, gestionat de Golin, a ocupat locul II la categoria „Best Use of Instagram”. De asemenea, locul III la categoria „Influencers Campaign” a fost acordat campaniei realizate de Golin pentru Taco Bell cu ocazia lansării brandului în România.

„Să fim din nou cea mai premiată agenţie de PR la Webstock este o reală bucurie şi un rezultat care poartă semnătura unei echipe pline de pasiune, care caută cele mai creative şi relevante soluţii pentru rezolvarea briefurilor primite. Premiile Webstock obţinute anul acesta alături de KFC, Pizza Hut şi Taco Bell ne bucură cu atât mai mult cu cât sunt rezultate dobândite alături de un client cu care facem echipă de mulţi ani.” spune Irina Roncea, Deputy Managing Director Golin.

„Replate Waste”, campania realizată pentru Pizza Hut și clasată pe locul I la „Best Use of Photography”, reprezintă o inițiativă de prevenire a risipei alimentare. Împreună cu fotograful Ciprian Țânțăreanu (cel mai premiat fotograf de food din România), Pizza Hut a creat o serie de workshop-uri de „replate waste” pentru fotografi, bloggeri și influenceri. Participanții au fotografiat și recreat diverse feluri de mâncare, care au ajuns pe Shutterstock, dar și pe canalele social media personale. Astfel, mâncarea rămasă poate fi refolosită pentru fotografii de produs, iar diversele ingrediente pot servi unor sesiuni foto dedicate exclusiv categoriei food. În primele 5 minute de la upload, toate fotografiile de pe platformă au fost descărcate cel puțin o dată. Până acum, ele au fost folosite de publicații sau branduri din 21 de țări (precum USA, India, Brazilia, Argentina, Australia, Italia, Anglia, Japonia) și au adus donații către fundația Hospice Casa Speranței.

Alături de KFC si Taco Bell, Golin a obținut încă două premii la Webstock. Astfel, contul de Instagram al KFC a câştigat locul II la categoria Best Use on Instagram, a cărui componentă vizuală este centrată pe produs și oportunități de consum, cu o strategie de conţinut bazată pe noutăți și imagini cu produsele preferate ale consumatorilor prezentate într-o manieră cât mai apetisantă și în stilul caracteristic brandului.

De asemenea, lansarea Taco Bell în România a obţinut locul III la categoria Influencers Campaign. Entuziasmul din săptămânile de dinaintea lansării brandului în România a culminat cu peste 2.000 de clienți în prima zi la primul restaurant Taco Bell din Bucureşti, un record absolut de vânzări pentru rețeaua Taco Bell în Europa în prima săptămână.

Pentru mai multe detalii:

Andra Petrescu

Media Associate Golin

Despre Golin

Golin, The Relevance Agency, este azi o echipă de +40 profesioniști, care #goallin în fiecare zi pentru clienții săi. Golin este singura agenție de PR din România care a câștigat,  în 2017, pentru al patrulea an consecutiv, titlul de Agenția #1 în topul realizat de Biz & Unlock. Tot în 2017, Golin a devenit prima agenție din România care a obținut Grand Prix și titlul de Rețeaua Anului la festivalul internațional de creativitate Golden Hammer, câștigând și marele premiu al festivalului IAB MIXX Awards.

De asemenea, Golin este singura agenție din România care a câștigat, în același an, locul 1 în cele mai importante competiții ale industriei locale: Agenția Anului la Romanian PR Award 2014, Agenția #1 în topul Biz PR Awards 2014 și #1 în preferințele bloggerilor români timp de trei ani consecutiv. Este multiplu premiată şi finalistă la festivaluri locale şi internaţionale precum ADC*RO, Cristal Festival, CSR Awards, European Excellence Awards, IPRA Awards, Romanian PR Award, Sabre Awards, Webstock, Internetics, IAB MIXX Awards.

Golin România este afiliată la una dintre cele mai valoroase reţele internaţionale de PR, Golin Worldwide. Acesta este primul birou din Europa Centrală şi de Est al companiei americane care deţine în total peste 50 de agenții în America, EMEA si APAC.

În România, Golin este membră a grupului Lowe, din care mai fac parte MullenLowe (advertising), Initiative (media), Profero (digital), Medic One (comunicare în domeniul medical și farmaceutic) și BPN (media).

Pentru mai multe informații, vizitați http://golin.ro sau pagina de Facebook https://www.facebook.com/GolinRo.


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *