București, 28 martie. Huawei a lansat astăzi Raportul anual 2021 prin care dezvăluie că a menținut operațiuni solide pe parcursul anului trecut. Conform raportului, Huawei a obținut venituri de 636,8 miliarde CNY în 2021 și un profit net de 113,7 miliarde CNY, o creștere de 75,9% față de anul precedent. Investițiile în cercetare și dezvoltare au ajuns la 142,7 miliarde CNY în 2021, reprezentând 22,4% din veniturile sale totale. De altfel, investițiile în r&d din ultimii 10 ani au ajuns la peste 845 miliarde CNY. În viitor, compania intenționează să dezvolte și mai mult contribuțiile în acest domeniu.

Guo Ping, președintele rotativ al Huawei, a declarat în cadrul conferinței de presă: „În general, performanța noastră a fost conformă cu prognoza. Toate direcțiile noastre de afaceri au rămas stabile, unele dintre ele au cunoscut o creștere constantă și chiar am reușit să ne extindem și în alte domenii. În plus, dorim să contribuim la o cale rapidă de dezvoltare a ecosistemelor.”

Meng Wanzhou, directorul financiar al Huawei, a menționat, de asemenea: „În ciuda unei scăderi a veniturilor în 2021, capacitatea noastră de a face profit și de a genera un flux de numerar este în creștere și suntem mai capabili, astfel, să facem față incertitudinii”. Datorită profitabilității sporite a afacerilor sale majore, fluxul de numerar din activitățile operaționale a crescut semnificativ în 2021, însumând 59,7 miliarde CNY. Raportul pasivelor a scăzut, de asemenea, la 57,8%, iar structura sa financiară generală a devenit mai rezistentă și mai flexibilă.

Guo Ping, Huawei’s Rotating Chairman, speaking at the press conference

20220328-125136(WeLinkPC)

Guo Ping, Huawei’s Rotating Chairman, speaking at the Q&A session

 20220328-125142(WeLinkPC)


Meng Wanzhou, Huawei’s CFO, speaking at the press conference

În 2021, Huawei a generat venituri de 281,5 miliarde CNY și a ajutat operatorii din întreaga lume să implementeze rețele 5G de top. Rezultatele testelor de la terți au descoperit că rețelele 5G construite de Huawei pentru clienții din 13 țări, inclusiv Elveția, Germania, Finlanda, Țările de Jos, Coreea de Sud și Arabia Saudită, oferă cea mai bună experiență de utilizare. Lucrând cu operatori și parteneri, Huawei a semnat peste 3.000 de contracte comerciale pentru aplicații industriale 5G. Aceste tipuri de aplicații 5G sunt utilizate în prezent pe scară largă în sectoare precum mine, fabrici de fier și oțel, porturi și spitale.

Datorită tendințelor continue de transformare digitală, afacerea Huawei a crescut rapid, generând venituri de 102,4 miliarde CNY în 2021. În ultimul an, Huawei a lansat 11 soluții bazate pe scenarii pentru sectoare cheie precum guvernanță, transport, finanțe, energie și fabricație. Compania a creat, de asemenea, mai multe echipe dedicate, inclusiv o echipă pentru mine de cărbune, o echipă Smart Road și o echipă vamală și portuară, pentru a combina resursele într-un mod care să servească mai eficient nevoile clienților săi. Peste 700 de orașe și 267 de companii Fortune Global 500 au ales Huawei ca partener de transformare digitală, iar compania lucrează acum cu peste 6.000 de parteneri de service și operare din întreaga lume.

Huawei Consumer s-a concentrat asupra dorințelor și nevoilor consumatorilor, construind în continuare ecosistemul global pentru o eră inteligentă, complet conectată, ca parte a strategiei Seamless AI Life a companiei. Acest segment a generat venituri de 243,4 miliarde CNY în 2021 și a continuat să înregistreze o creștere constantă a vânzărilor de articole portabile inteligente, ecrane inteligente, căști stereo wireless (TWS) și servicii mobile Huawei (HMS). În special, segmentele smart wearable și smart screen au înregistrat o creștere de peste 30% de la an la an. În total, HarmonyOS a fost folosit în peste 220 de milioane de dispozitive Huawei începând cu 2021, devenind sistemul de operare pentru dispozitive mobile cu cea mai rapidă creștere din lume.

Pe parcursul anului trecut, Huawei s-a concentrat, de asemenea, pe construirea ecosistemelor sale openEuler, MindSpore și HarmonyOS, bazate pe principiile colaborării deschise și ale creșterii partajate. Peste opt milioane de dezvoltatori folosesc în prezent platformele deschise, software-ul open-source și instrumentele de dezvoltare Huawei pentru a explora noi scenarii de afaceri și modele de afaceri.

Guo a subliniat: „În continuare, Huawei va avansa în călătoria sa către digitalizare, transformare inteligentă și emisii reduse de carbon. Bazându-ne pe tinere talente, cercetare științifică și un spirit inovator, vom crește continuu investițiile pentru a ne remodela paradigmele pentru teorii fundamentale, arhitectură și software și, astfel, să construim competitivitate pe termen lung.”

Toate situațiile financiare din Raportul anual 2021 au fost auditate independent de KPMG, o firmă internațională de contabilitate Big Four. Pentru a descărca Raportul anual 2021, vă rugăm să vizitați https://www.huawei.com/en/annual-report/2021.

Notă: Cursul de schimb de închidere din 2021 este de 1 USD = 6,3753 CNY


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *