• 21% din comenzile înregistrate de librăria online Librex între 4 februarie și 4 martie au fost realizate pe baza algoritmului AI de recomandări de produse al Aqurate

Timișoara, 29 aprilie 2024 – Librăria online Librex a vândut 5.000 de cărți prin algoritmul AI de recomandări de produse dezvoltat de  Aqurate, de la începutul acestui an.

„Piața de carte din România se revigorează și prin noile tehnologii. Am testat, alături de partenerii de la Librex, cum poate algoritmul nostru AI să accelereze cumpărarea de carte, iar rezultatele ne încurajează. Am monitorizat atent evoluția, timp de o lună, iar rezultatele ne arată că peste o carte din cinci a fost vândută prin recomandările automatizate”, declară Vlad Marincaș, CEO și cofondator Aqurate.

21% din comenzile înregistrate de librăria online Librex în perioada monitorizată, 4 februarie – 4 martie, au fost realizate pe baza algoritmului AI de recomandări de produse al Aqurate.

„Demonstrând o înțelegere a preferințelor clienților și a comportamentelor și intereselor anterioare, recomandările personalizate creează o experiență de cumpărare captivantă. Astfel, Aqurate Personalize contribuie în mod semnificativ la eforturile noastre de personalizare și îi ajută pe clienții noștri să descopere cu ușurință produse.” declară Ionuţ Radu, CEO & fondator Librex.

Algoritmul AI a dus la o creștere a ratei de conversie și, implicit, la o creștere a venitului net, deoarece vizitatorii site-ului au decis să cumpere produse după ce au vizualizat și au dat clic pe widget-urile de recomandare a produselor.

Aqurate ajută la colectarea datelor cu care interacționează utilizatorii magazinelor online și la introducerea acestora în motorul de recomandare de produse. Soluția AI este bazată pe analizarea și interpretarea unor volume mari de date privind comportamentul clienților – produse cumpărate, click-uri, produse adăugate în coș și altele. Aceasta compară acțiunile similare ale diferiților utilizatori și estimează, prin intermediul inteligenței artificiale, ce ar putea prezenta interes pentru fiecare utilizator.

La finalul anului 2023, Aqurate a depășit 3,84 milioane de comenzi procesate prin magazinele online ce folosesc algoritmul său AI de recomandări de produse. Printre magazinele online care au ales soluția AI  Aqurate se numără și Doraly, evoMag, Librex, Neakaisa, PC Garage sau TheHome.

Aqurate Personalize crește veniturile din eCommerce cu până la 23%, prin recomandările de produs generate cu AI, personalizate fiecărui vizitator al site-urilor. Serviciul crește atât rata de conversie din eCommerce, cât și valoarea medie a comenzii.

Despre Aqurate

Aqurate, platformă SaaS bazată pe inteligenţă artificială care ajută companiile din eCommerce să îşi folosească datele pentru a creşte, a fost fondată în 2019 de Vlad Marincaş, Tudor Goicea, Lisardo Erman si Raul Mazilu. Platforma a atras, până în prezent, finanțări în valoare de aproximativ 500.000 de Euro. Mai multe informații sunt disponibile pe www.aqurate.ai.

Despre Librex

Librex este o librărie online, a cărei poveste a început în vara anului 2010. Aproape 14 ani mai târziu, Librex face mai mult decât să vândă cărți. În 2016, afacerii principale i s-a alăturat o componentă de editare de cărți, mai mult diversificându-și astfel oferta și consolidându-și poziția pe piață. Compania a avut o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro cifră de afaceri în 2021, iar în prezent site-ul are 120K vizite lunare. Mai multe informații sunt disponibile pe www.librex.ro.


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *