• Rețeaua Fundației Inovații Sociale Regina Maria deține acum 3 policlinici: Baba Novac, Sala Palatului și InClinic Rahova
  • Clinicile oferă servicii medicale de calitate oricărui pacient susținând astfel pe cei din categoriile defavorizate
  • Dr Wargha Enayati achiziționează astfel 51% din acțiunile deținute de prietena sa Cristina Bâtlan

București, 19 februarie 2024 – Dr. Wargha Enayati, președintele Fundației Inovatii Sociale Regina Maria, anunță extinderea rețelei sale de policlinici sociale prin achiziționarea majoritară a celei de-a treia clinici sociale din București. Această achiziție reprezintă o premieră în peisajul serviciilor medicale si al ONG-urilor din România, consolidând prima rețea de policlinici sociale unde au acces și persoanele cu venituri mici dar cu nevoi medicale mari. Unul dintre obiectivele noii clinici este de a atrage și medici din toate specialitățile, inclusiv in contractare cu CNAS, care sa ofere asistența medicală necesară tuturor categoriilor de pacienți. Un avantaj al acestei clinici, dar și al întregii rețele de policlinici ce aparține Fundației Inovații Sociale Regina Maria, este de a susține pacienții din categoriile defavorizate și cu sprijinul pacienților plătitori.

Prin achiziția a 51% acțiuni în noua clinică, fundația dr-ului Wargha Enayati intră într-un parteneriat cu Cristina Batlan, colega sa din emisiunea ”Imperiul Leilor”. Expertiza dr-ului Wargha Enayati în domeniul fuziunilor și achizițiilor din sectorul serviciilor medicale începând cu crearea și dezvoltarea primei rețele de policlinici și spitale din România acum 28 de ani, este binecunoscută. Acest parteneriat nou format aduce împreună o vastă experiență de 13 ani în domeniul medical al Fundației și expertiza de business a familiei Bâtlan, completate de viziunea inovatoare a dr-lui Wargha Enayati.

”Din dragoste pentru oameni am ales mereu proiecte care sa schimbe si sa aiba impact asupra comunitatii. Munca dedicată a echipei Fundației Inovatii Sociale Regina Maria nu doar că reflectă nobila lor misiune, ci și răspunde la nevoile urgente ale celor mai vulnerabili membri ai societății. Am ales pentru a treia clinica sa intru in parteneriat cu prietena mea Cristina Batlan tocmai pentru ca stiam ca si ea impartaseste aceeasi viziune de servire si ajutor a oamenilor care, in general, primesc prea putin din partea societatii. Sunt entuziasmat de acest nou proiect si astept cu drag pacientii sa se alature acestui proiect special care este Fundatia Inovatii Sociale Regina Maria”, dr Wargha Enayati, presedintele Fundatiei Inovatii Sociale Regina Maria, fondator Enayati Medical City si al Retelei private Regina Maria.

InClinic Rahova – cea de-a treia și cea mai mare clinică a Fundației:

Prin această achiziție, InClinic Rahova devine cea de-a treia și cea mai mare clinică a Fundației Inovatii Sociale Regina Maria, marcând o nouă etapă în furnizarea de îngrijire medicală de calitate pentru comunitate. Clinica din Rahova a Fundatiei Inovatii Sociale Regina Maria este una mare, cu o suprafață de 1100 de metri pătrați și este bine amenajată, ceea ce o face o investiție valoroasă.

Această noua adiție la rețeaua Fundației Inovații Sociale Regina Maria a fost motivată si de interesul strategic de extindere in zona Rahova care este un cartier dens populat și cu probleme mari sociale și  medicale.

Specialități medicale oferite:

Clinica va oferi o gamă largă de specialități medicale pentru a răspunde nevoilor diverse ale comunității, printre care se numără: Cardiologie, Medicină Internă, Ginecologie, Neurologie, EMG, Dermatologie, Chirurgie generală, Pediatrie, Psihologie, ORL, Ortopedie, Gastroenterologie, Terapia durerii, Reumatologie, Urologie, Diabetologie, Oftalmologie, Endocrinologie, Kinetoterapie, Medicină de Familie și Geriatrie.

Accesul la servicii medicale este oferit tuturor categoriilor de pacienți, pe modelul implementat cu succes la Clinica Sala Palatului, incluzând pacienți cu plată, pacienți asigurați și în curând pacienți neasigurați. InClinic Rahova este situată pe str. Malcoci 2B, etaj 1, sector 5, București și pentru programări se poate suna la 0723.155.255.

Despre Fundația Inovatii Sociale Regina Maria:

Fundația Inovatii Sociale Regina Maria este o organizație non-profit dedicată îmbunătățirii accesului la serviciile medicale de calitate pentru toți, indiferent de situația financiară. Cu o experiență solidă în furnizarea de îngrijire medicală și un angajament ferm față de comunitate, Fundația lucrează în permanență pentru a aduce schimbări pozitive în sistemul de sănătate românesc. Fundația Inovații Sociale Regina Maria deține in prezent 3 policlinici sociale, 3 centre educaționale, un centru medical mobil ce a oferit sprijin sutelor de refugiați ucrainieni în ultimii 2 ani.


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *