BGW editia II

Noua Echipă Națională de FIFA, recunoscută de FRF, și-a desemnat primii 4 jucători iar competiția CS:GO Invitational by ESL a fost câștigată de Avangar

București, 11 decembrie 2018 – A doua ediție a Bucharest Gaming Week, organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB în parteneriat cu Gaming Week, în perioada 4 – 9 decembrie,  a strâns peste 12.000 de pasionați de esports, gameri dedicați și membri ai industriei dezvoltatoare de jocuri video din România. Majoritatea participanților a fost prezentă în cadrul evenimentului principal desfășurat în weekendul 8 – 9 decembrie.

BGW editia II

Atracția principală a evenimentului central de la Romexpo a fost finala Bucharest Gaming Week CS:GO Invitational by ESL, în cadrul căreia s-au întrecut 4 dintre cele mai bune echipe de CS:GO din lume. Câștigătoarea trofeului a fost echipa Avangar, originară din Kazakhstan, care a obținut premiul cel mare în valoare de 25.000 Euro.

În cadrul evenimentului central Bucharest Gaming Week a luat naștere Echipa Națională de FIFA a României. Turneul Național de FIFA, organizat de Federația Română de Fotbal, a adus laolaltă cei mai buni jucători din țară care s-au luptat pentru primele 4 locuri din Națională și a fost câștigat de Dan Buzărnescu, care l-a învins în finală pe Marius Bucur. Ceilalți doi noi membri ai Echipei Naționale de FIFA sunt semifinaliștii Tudor Buțan și Robert Dumitru. În viitor, echipa națională de FIFA a României va disputa diferite turnee amicale contra altor echipe selecționate de FIFA.

Finala Ligii Naționale de Playerunknown’s Battlegrounds Sezonul 2, prezentată de AOC Gaming și PUBG România, a reunit 16 dintre cele mai bune echipe din România. Echipa care a plecat acasă cu marele trofeu și premiul de 2.000 lei este Invictus Aquilas.

Tot în cadrul evenimentului principal a avut loc și finala ESL SEC (Southeast Europe Championship) de CS:GO, unde s-a calificat și Nexus Gaming, singura echipă românească rămasă în lupta după sesiunile online de calificări.  Premiul cel mare a fost câștigat de Windigo, echipă originară din Bulgaria, care a mers mai departe în finala Bucharest Gaming Week CS:GO Invitational by ESL.

Pe parcursul zilelor de 8 și 9 decembrie, Bucharest Gaming Week a reunit numeroși producători de dispozitive din industria de gaming, comunitatea de jucători și creatori de conținut, iar vizitatorii au avut posiblitatea de a se întrece în numeroase competiții pentru amatori, care aveau la bază peste 20 de jocuri printre care Counter Strike: Global Offensive, League of Legends, Clash Royale, Playerunknowns Battlegrounds, FIFA 19, Battlefield V, Beat Saber, Minecraft, Fornite și multe altele.


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *