București, 26 septembrie 2018 – ARCHOS anuntă lansarea Safe-T Touch, primul portofel hardware securizat, cu interfață Android și platformă integrată de servicii, destinat atât posesorilor de criptomonede, cât și celor care își doresc să deschidă un cont în criptovalute. Dispozitivul va fi disponibil la nivel global începând cu Ianuarie 2019.

“Ne dorim să democratizăm criptovalutele, să facem posibil accesul la informații, să facilităm și să securizăm schimburile astfel încât să le oferim utilizatorilor cea mai bună soluție pentru tranzacțiile de criptomonede”, a declarat Loic Poirier, CEO ARCHOS.

Criptoactivele sunt monedele încă greu de înțeles

Printre întrebările cele mai frecvente ale celor care nu au adoptat încă complet  criptoactivele, ARCHOS a identificat următoarele:

  • Cum se pot cumpăra criptomonedele și cum se pot schimba pentru alte monede? Cum se pot converti in euro?
  • Care sunt taxele de tranzacție și cum se identifică acestea?
  • Care sunt platformele disponibile? Cum se pot păstra criptomendele în siguranță și cum se pot evita atacurile cibernetice?
  • Cum se poate maximiza ROI având în vedere lansarea noilor criptomonede?
  • Cum se pot verifica toate tranzacțiile dintr-un singur portofoliu și cum pot posesorii de criptomonede să beneficieze de servicii suplimentare?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, ARCHOS a creat Safe-T Touch, oferind astfel o soluție complet integrată:

ARCHOS Safe-T Touch – O soluție complet securizată pentru pasionații de criptomonede

Proiectat în parteneriat cu Prove & Run[1], dispozitivul dispune de o zonă specifică tranzacțiilor complet securizată TEE[2], care, datorită ProvenCore, este izolată de sistemul de operare Google Android.

Mai mult, dispozitivul are un cititor de amprente destinat pentru autentificarea utilizatorului și nu necesită conexiune directă la internet, sincronizându-se doar cu Bluetooth securizat, la comanda explicită a utilizatorului.

ARCHOS Safe-T Touch reprezintă un dispozitiv “All-in One”

Cu un ecran complet touch-screen, Safe-T Touch le oferă posesorilor de criptomonede un ecosistem complet ce conține o gamă largă de servicii, printre care inițierea și recepționarea tranzacțiilor, verificarea soldurilor și a evoluțiilor criptomonedelor, dar și schimbarea criptoactivelor.

Lansarea oficială a ARCHOS Safe-T Touch va avea loc la CES 2019 (8-11 ianuarie 2019, Las Vegas, SUA).

ARCHOS ia în considerare, de asemenea, accelerarea promovării dispozitivului Safe-T Touch și a platformei sale integrate de servicii către comunitatea comercianților și pasionaților de criptomonede, prin dezvoltarea unui program inovator de recrutare în cadrul unei oferte inițiale de monede (ICO).

Mai multe informații despre dispozitivele din gama ARCHOS Safe-T sunt disponibile pe grupul Telegram: https://t.me/ArchosCrypto.

Despre ARCHOS

Compania ARCHOS a fost înființată în 1989 de Henri Crohas. Producătorul francez a fost printre primii care a lansat un player MP3 HDD în 2000, un player multimedia în 2003, tablete Google Android în 2009, o conexiune Smart Home în 2014 și PicoWAN, prima rețea de colaborare dedicată IoT, în 2016. Astăzi, ARCHOS oferă propria linie de tablete, smartphone-uri și obiecte conectate la nivel mondial. De asemenea, compania comercializează și distribuie produse inovatoare de înaltă valoare asociate cu piețele de tablete și smartphone-uri: mobilitate urbană, divertisment inteligent. Cu sediul în Franța, birouri în Europa și în Asia, ARCHOS a devenit un puternic jucător pan-european, cu expansiune continuă pe plan internațional.

 

[1] Prove & Run este o companie franceză renumită pentru expertiza sa în securitate cibernetică.

[2] TEE (Trusted Execution Environment) este zona de execuție specifică tranzacțiilor criptovalutare dezvoltată de Prove & Run


Leave Your Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *